arrow

BAZELE SISTEMULUI EDUCAȚIONAL AL LICEULUI „DON ORIONE” ORADEA

“Tinerii sunt comoara cea mai de preţ a familiei şi a societăţii. După modelul în care sunt educaţi şi mediul în care cresc, ei vor fi soarele sau furtuna zilei de mâine”. Sfântul Luigi Orione

Dragi prieteni şi binefăcători,
Dorim să abordăm o temă sensibilă, cea a direcţiilor educaţionale prioritare. Suntem obişnuiţi doar să ne plângem, că astăzi vremurile s-au schimbat, că tinerii sunt „prost crescuţi”, „dezorientaţi”, „nu respectă nici o regulă” etc., şi, instinctiv, atribuim vina societăţii în care trăim... De fapt, ne retragem în carapacea noastră, descurajaţi, trăind cu nostalgia vremurilor trecute şi considerând că este inutil să mai continuăm să ne implicăm, să promovăm valorile şi să împărtăşim lucrurile în care credem. „Oricum nu ne ascultă!” – spunem. Şi ne resemnăm. Gabriele D’Annunzio (scriitor şi poet italian, 1863-1938) spunea că „resemnarea este tărâmul deşert al unui suflet gol”, iar Sfinţii din toate timpurile ne demonstrează că, tocmai în momentele de criză şi decădere ale societăţii, au reuşit prin implicare, iniţiative şi creativitatea inspirată de Dumnezeu şi de forţa Sfântului Spirit să redea speranţa multor persoane demoralizate, totodată susţinând şi încurajând persoanele disperate şi împinse spre capătul vieţii. Să încercăm să ne lăsăm şi noi îndrumaţi de Sfântul Luigi Orione şi să reluăm drumul unei implicări serioase, al unei voinţe ferme, al unei atitudini pozitive şi de încredere faţă de propriul timp, de lumea noastră, de această societate atât de mioapă, care nu ştie să descopere orizonturi mai înalte, care nu ştie să vadă curcubeul dincolo de nori.
În acest sens, dorim să ne manifestăm încrederea în om, în fiecare om, în capacitatea lui de a se smeri, de a se schimba, în dorinţa de a se îndrepta spre bine şi spre Dumnezeu. Dacă Dumnezeu are încredere în noi, să învăţăm şi noi să avem încredere în copiii noştri, chiar şi în cei mai îndepărtaţi, mai diferiţi, mai descurajaţi şi abandonaţi. Luând exemplul şi mărturia Sfântului Ioan Bosco (cunoscut ca Don Bosco) şi a Sfântului Luigi Orione, dorim să ne implicăm, ca să vedem în lumea noastră şi în viaţa noastră de zi cu zi „semnele speranţei”, pe care Domnul le aşterne în calea noastră.

 Președintele Societății de Binefacere Don Orione Pr. Mihai Fecheta

pdf Bazele sistemului educational DO